Directorul Modern Calor solicită extinderea perioadei de acordare a ajutoarelor la plata încălzirii

Ion Diaconu
Ion Diaconu

În calitatea sa de vicepreședinte al COGEN (asociația profesională a producătorilor de energie electrică și termică în cogenerare din România), Ion Diaconu, directorul general al Modern Calor, pregătește modificarea legislației privind acordarea ajutoarelor la încălzire. Conform prevederilor legale în vigoare sprijinul financiar se acordă doar în perioada 1 noiembrie – 31 martie, interval care, în zona Botoșaniului, nu coincide cu  sezonul rece în care trebuie să se furnizeze încălzire.

   Aceasta pentru că tot legea obligă operatorul să furnizeze în condițiile în care temperatura exterioară scade sub 10 grade Celsius, în cel puțin trei zile consecutive. Regimul termic din Nord-Estul țării duce la îndeplinirea acestor condiții de temperatură și în lunile octombrie și aprilie, operatorul de termoficare furnizând agent termic pentru încălzirea locuințelor și în aceste perioade. Categoriile de beneficiari ai ajutoarelor de încălzire nu primesc, însă, în aceste intervale, sprijinul financiar pentru plata facturilor, fiind puse să aleagă între a sta în frig și imposibilitatea achitării facturilor venite de la operator.

”Motivele din care se acordă ajutoarele financiare în decembrie sunt la fel de întemeiate și în aprilie sau octombrie. Categoriile sociale la care se referă legea sunt la fel de vulnerabile în aprilie, cum sunt în ianuarie sau februarie. Atâta timp cât afară e frig, oamenii trebuie să se încălzească și nu să-și pună sănătatea în pericol din cauză că nu au suficienți bani pentru plata energiei termice.”, este punctul de vedere al lui Ion Diaconu.

   În zona municipiului Botoșani, în ultimii 5 ani, temperaturile exterioare au coborât mult și în lunile octombrie și aprilie, mediile termice nocturne fiind sub 10 grade Celsius. În intervalul 15-31 octombrie 2011, spre exemplu, temperatura medie pe durata nopții a fost de 4 grade Celsius. În acest an, în ultimele zile, termometrele au coborât sub -1 grad Celsius, ceea ce întemeiaza modificarea legislativă ce se dorește.

    Datele vor fi folosite în argumentarea solicitării de modificare a OUG 70/2011, privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, solicitarea fiind de extindere a perioadei pentru ajutoarele de încălzire, acestea urmând să se acorde începând cu 15 octombrie și până pe 15 aprilie. Propunerea de modificare va fi dezbătută în COGEN și depusă la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, după un aviz prealabil al Autorității Naționale de Meteorologie, se precizeaza intr-un comunicat de presa al Modern Calor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *