Viceprimarul Ghiorghiţă: Scăpăm fenomenul câinilor comunitari de sub control

caini comunitari

Câinii comunitari s-au înmulţit cu repeziciune în municipiul Botoşani, în condiţiile în care de câteva luni capturarea acestora a fost sistată. Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a declarat că fenomenul va scăpa de sub control, asta în condiţiile în care până la această dată nu a fost contractată activitatea de ecarisaj. Municipalitatea a scos la licitaţie activitatea de prinderea a câinilor comunitar, dar nu s-a înscris nicio firmă, nici măcar cea care s-a ocupat de această activitate în ultimii ani.

Serviciul de ecarisaj l-am scos la licitaţie, dar se pare că nicio firmă nu este interesată să vină şi să prindă câini la Botoşani. Asta în primul rând datorită şi politicii foarte agresive pe care au făcut-o unele asociaţii neguvernamentale de protecţia animalelor, iar mulţi se feresc să mai dea cu subsemnatul din cauza unor sau altora. Într-un an de zile, s-au făcut  haite de câini şi scăpăm fenomenul de sub control. Şi spun că va fi un fenomen greu de stăpânit„, a spus Ghiorghiţă.

El spune că o firmă care s-ar angrena într-o astfel de activitate ar trebui să aibă toate dotările corespunzătoare şi nu crede că o astfel de firmă va reuşi să facă acest lucru foarte repede. Ghiorghiţă spune că sunt aşteptate firme de ecarisaj si din alte oraşe pentru această activitate. Primăria Botoşani a alocat anul acesta 60.000 lei pentru capturarea patrupezilor.

2 thoughts on “Viceprimarul Ghiorghiţă: Scăpăm fenomenul câinilor comunitari de sub control

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Din banii astia ,de ce nu se apuca sa faca contracte cu cabinetele veterinare si sa subventioneze sterilizarile cateilor? Tot ar fi un pas in fata daca vrea sa tina inmultirea sub control! A tine inmultirea sub control nu asta insemna? sa sterilizezi??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *