Grenadă de mână găsită într-o grădină din Unţeni

grenadaUn bărbat din comuna Unţeni a găsit, astăzi, o grenadă de mână defensivă în timp ce executa lucrări agricole în propria-i grădină. Realizând pericolul, bărbatul s-a oprit din săpat şi a solicitat ajutorul pirotehniştilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani. Grenada a fost ridicată şi transportată în condiţii de maximă siguranţă în poligonul Copălău.

Echipa de pirotehnişti, condusă de mr. Ştefan Uşurelu, a stabilit că muniţia era în perfectă stare de funcţionare şi putea exploda la orice acţiune mecanică.

I.S.U. Botoşani recomandă populaţiei care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi. Să anunţe I.S.U. sau Poliţia prin
telefonul de urgenţă 112, pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *