Familie băgată în spital de un vecin

O familie din satul Podeni, comuna Corlăteni a ajuns la spital după ce membrii acesteia au fost loviţi cu o rangă de un vecin. Se pare că totul a pornit în urma unui conflict dintre cele două familii, pe fondul consumului de alcool. Dupa ce s-au certat, ginerele unui bărbat a lovit trei persoane din familia respectivă, printre care şi o tânără de 15 ani, cu o rangă. Tatăl fetei a fost rănit grav, medicii botoşăneni transportându-l de urgenţă la Iaşi. Mama şi fiica au primit îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean Mavromati.

Suspectul principal în această cauză este un tânăr de 24 de ani din localitatea Podeni. În prezent, acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, însă în funcţie de concluziile examinării medico-legale a victimelor, precum şi în funcţie de poziţia procesuală a acestora, urmează să procedăm la o eventuală reîncadrare juridică a faptei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Daniela Gheorghiescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *