Primăria Botoşani scapă de plata amenzii către MDRT

Primaria Botosani
Primaria Botosani

Primăria municipiului Botoşani a scăpat plata sancţiunilor impuse de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului  (MDRT), în urma controlului asupra modului în care au fost utilizate fondurile europene. Municipalitate a câştigat procesul contra MDRT şi a fost exonerată de plata sumei de 680.000 de lei imputată de minister.

După controlul de anul trecut, MDRT a descoperit, la Botoşani, nereguli în gestionarea proiectelor europene. Municipalităţii i s-a reproşat că a împărţit proiectul finanţat în cadrul POR la trei firme. Ministerul consideră că atâta timp cât a fost semnat un singur contract de finanţare era necesar să existe şi un singur contract de execuţie a lucrărilor. Este vorba de proiectul privind reabilitarea ocolitorului municipiului Botoşani (străzile Sucevei, Calea Naţională, Împărat Traian, Tudor Vladimirescu, Petru Rareş, Calea Naţională şi Şoseaua Iaşului), în valoare de peste zece milioane de euro, care a fost atribuit firmelor Conrec, Transporturi Auto şi ALDP Iaşi.

Iniţşial, municipalitate a cerut suspendarea actului administrativ al MDRT, obţinând, pe 19 decembrie, câştig de cauză. Ulterior, procesul s-a judecat pe fond, magistraţii suceveni dând dreptate Primăriei.

28/03/2012 Admite cererea
Solutie: Respinge excepţia rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind anularea în parte a Notei de Constatare a Neregulilor nr.72848/30.09.2011, ca nefondată. Admite acţiunea. Anulează în parte Nota de Constatare a Neregulilor şi de Stabilire a Corecţiilor Financiare nr. CA – nr.72848/30.09.2011 emisă de MDRT – DCVUFC. Anulează în parte Decizia nr. 21/14 noiembrie 2011 a MDRT – Comisia de Soluţionare a Contestaţiei împotriva Notei de Constatare a Neregulilor nr.72848/30.09.2011. Anulează Nota de Constatare a Neregulilor de Stabilire a Corecţiilor Financiare nr. CA – 87348/25 noiembrie 2011 emisă de MDRT – DCVUFC. Exonerează reclamanta de plata sumei de 680.998,24 lei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 28 martie 2012.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *