Ziua Veteranilor Unităţii, marcată la Inspectoratul de Jandarmi Botoşani

Ziua jandarmerieiOrice instituţie are repere temporale şi umane care îi marchează activitatea şi care dă forţă urmaşilor, iar pentru Jandarmeria Română, veteranii jandarmi sunt cei care, cu migală, răbdare şi profesionalism, au pus câte o cărămidă la edificarea generaţiei noastre.

Astăzi, 31 martie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Botoşani a avut loc o adunare festivă cu ocazia Zilei Veteranilor Unităţii, la care au participat jandarmi în rezervă şi retragere din cadrul unităţii noastre. Această activitate se încadrează în activităţile premergătoare „Zilei Jandarmeriei Române”, se precizează într-un comunicat al IJJ.

Cu această ocazie , comanda inspectoratului a dat citire mesajului transmis de inspectorul general al Jandarmeriei Române, după care veteranilor jandarmi li s-au  prezentat condiţiile de lucru, activităţile şi misiunile executate de inspectorat . Ulterior au fost evocate momente din activitatea acestora, fiind un bun prilej de reîntâlnire cu colegii aflaţi în activitate.

De asemenea , veteranilor le-a fost prezentată revista Jandarmul Botoşănean, fiecare primind câte un exemplar din revistă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *