Scriitorul Matei Vişniec, miercuri, la Botoşani

Matei Visniec
Matei Visniec. Foto: ro.wikipedia.org

Scriitorul Matei Vişniec și trupa Mr. DELAGARE & CIE de la Paris vor fi prezenţi, miercuri, în mijlocul publicului botoșănean, ca invitați speciali ai Zilelor francofoniei, eveniment organizat de Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani și Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, în parteneriat cu Fundatia Hyperion din Botoșani şi Librăria Cărtureşti din Suceava.

Născut la Rădăuți în 1956,  absolvent al Facultății de Filosofie şi Istorie a Universităţii Bucureşti și plecat la Paris din 1987,  Matei Vișniec este cel mai reprezentativ scriitor și jurnalist francofon pe care îl are Bucovina în acest moment. Majoritatea operei sale a văzut lumina tiparului în Franţa şi în România. În prezent este angajat la Radio France Internationale – Secţia Română.

În cadrul acestui eveniment francofon, scriitorul Matei Vișniec va conferenția pe tema: Zilele francofoniei: o sărbătoare a identității, și va lansa volumele: Dezordine preventivă (roman – 2010), Domnul K eliberat (roman – 2011) și La masă cu Marx (poezie – 2011), apărute la Cartea Românească,  precum și volumul de teatru poetic Scrisori de dragoste catre o printesa chineza, aparut la editura Humanitas în 2011.

Momentul surpriză al manifestării va fi spectacolul muzical „La ville d’un seul habitant” (Orașul cu un singur locuitor), după texte de Matei Vișniec, traduse în franceză de Nicolas Cavaillès, o producție a Companiei DELAGARE de la Paris, un recital regizat de Mustapha Aouar. Spectacolul este prezent în România, alături de scriitorul francofon Matei Vișniec, în cadrul unui turneu care începe luni, 26 martie, la ora 17.00, la Casa de Cultură a municipiului Rădăuți și care continuă marți, 27 martie, la ora 17.00 la Auditoriumul Joseph Schmidt al Universității Ștefan cel Mare din Suceava, miercuri, 28 martie, la ora 16.30 la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani, vineri 30 martie, la ora 19.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Iași, apoi la București la începutul lunii aprilie.

Zilele francofoniei reprezintă o sărbătoare a multiculturalităţii şi toleranţei, a limbii franceze şi a vorbitorilor de limbă franceză din întreaga lume. Ca membră a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei din 1953, România și-a onorat acest statut prin organizarea, în fiecare an, de evenimente culturale specifice, în luna martie.    

Partenerii media ai evenimentului sunt: Botoșăneanul, TeleM Botoșani, Evenimentul de Botoșani, Monitorul de Botoșani, www.banulbotosanean.ro, Jurnalul de Botoșani și Dorohoi, Informația, stiri.botosani.ro, BotosaniNews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *