Incendiile mistuie sute de hectare de vegetaţie uscată

În ultimele 48 de ore, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au fost solicitate să intervină în 41 situaţii de urgenţă ( 18 intervenţii pentru stingerea incendiilor de vegetaţie, şapte intervenţii pentru stingerea unor incendii
izbucnite în locuinţele sau anexele gospodăreşti ori la depozitele de furaje, 15 cazuri medicale şi o intervenţie pentru asanarea teritoriului de muniţie rămasă neexplodată).

Câmpuri aprinse din neglijenţă

Igienizarea terenurilor prin arderea resturilor vegetale a provocat 18 incendii în zilele de 24 şi 25 martie, pe raza localităţilor Botoşani, Şupitca (comuna Coşula), Dorohoi, George Enescu, Coşuleni (comuna Băluşeni), Vârfu Câmpului, Oroftiana (comuna Suharău), Mănăstirea Doamnei (comuna Curteşti), Nicşeni, Coţuşca şi Buhăceni (comuna Truşeşti). Pentru stingerea incendiilor au intervenit, în total, peste 100 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani,  voluntari ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă şi cetăţeni. A ars vegetaţia uscată de pe aproximativ 250 ha şi au fost afectaţi puieţi de salcâm şi pomi fructiferi de pe cca. 20 de ha. Pagubele au fost estimate la aproape 10.000 lei. Pompierii au împiedicat extinderea flăcărilor la gospodării şi locuinţe, fiind protejate de foc bunuri materiale în valoare de aproximativ patru milioane de lei.

Pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale, se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată. Este interzisă executarea arderii în zone care permit propagarea focului la fondul forestier sau la construcţii ori la reţelele electrice, de
comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Se recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri şi  desfăşurarea arderii numai pe timp de zi. Mai mult decât necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului
înainte de părăsirea locului arderii, se precizează într-un comuniucat al ISU Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *