Documentaţia privind zona de agrement Cornişa, întoarsă de ANRMAP

viceprimarul Catalin Alexa
viceprimarul Catalin Alexa

Licitaţia privind desemnarea constructorului pe proiectul zonei de agrement Cornişa va avea loc cel târziu în luna mai. Procedura de licitaţie publică a fost declanşată luna aceasta, însă Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, instituţia care verifică documentele înainte de licitaţia propriu-zisă, a întors documentaţia Primăriei Botoşani pentru refacere.

Sunt de pus la punct nişte detalii tehnice. Ei au considerat că sunt anumite restricţionări în documentaţie. Se lucrează acum la aceasta şi vom trimite din nou la ANRMAP, după care se va da drumul la depunerea ofertelor pe SEAP. Dacă nu vor fi contestaţii, vom da drumul la lucrări imediat după adjudecare„, a declarat viceprimarul Cătălin Alexa.

Licitaţia pentru desemnarea constructorului trebuia finalizată până în luna martie. Zona de agrement Cornişa se va întinde pe o suprafaţă de 48 de hectare de teren şi va avea pisicine, parcuri, terenuri de sport, patinoar, dar şi un aqua park. Investiţia se ridică la peste 88 milioane lei.

One thought on “Documentaţia privind zona de agrement Cornişa, întoarsă de ANRMAP

  1. Sigur ca documentatia pentru licitarea publica a lucrarilor de 88 milioane lei trezeste un interes deosebit si trebuie intocmita pentru ,,cine trebuie”, de aceea contine restrictii pentru unele firme care nu au legaturi cu PDL.
    Oare premierul sa fi pus biciul pe cei de la ANRMAP? Este posibil, dar greu de crezut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *