Sindicatul Invatamintului Preuniversitar cere in instanta acordarea distinctiei Gheorghe Lazar

Maria Tiprigan, liderul SIP
Maria Tiprigan, liderul SIP

Sindicatul Invatamintului Preuniversitar va deschide proces pentru peste 50 de cadre didactice care trebuiau sa primeasca distinctia „Gheorghe Lazar”. Maria Tiprigan, liderul SIP Botosani, a declarat ca exista profesori care au fost  nominalizati, in urma cu trei ani, la aceasta distinctie si care acum au iesit la pensie, insa nu au intrat in posesia banilor nici acum. Acordarea acestor distinctii, insotite si de bani, a fost sistata pe fondul crizei financiare. SIP Botosani a facut o adresa catre Ministerul Educatie, prin care a solicitat clarificari cu privire la aceasta problema, insa nu a primit niciun raspuns.

Exista tot mai multe voci de la o zi la alta si rugamintea de a deschide procese pentru obtinerea acelor diplome de excelenta Gheorghe Lazar, clasa I, II si III-a, diplome obtinute de colegii nostri care actualmente sunt la pensie si care nu au beneficiat de niciun drept, nici macar de diploma. Ori aceste diplome Ministerul nu putea sa le elibereze. Dind diploma, trebuia sa dai si banii. Vom demara o actiune judecatoreasca. Vin peste noapte ordine, insa acestea nu pot anula o lege. Inca statul era in vigoare, Legea educaatiei era in vigoare, contractul colectiv de munca era in vigoare„, a spus Maria Tiprigan care este convinsa ca va castiga acest proces.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *