Sprijin pentru PDL Botoşani din partea Partidei Romilor la alegerile din acest an

intalnire PDL Partida Romilor
foto: Monitorul de Suceava

PD-L Suceava va încheia un acord de colaborare cu Partida Romilor – Pro Europa. Decizia a fost luată în urma întâlnirii pe care Partida Romiloc a avut-o în cursul zilei de vineri cu şefii Organizaţiilor Judeţene ale PD-L din cinci judeţe din Moldova.

 La întâlnire au fost prezenţi circa 200 de membri ai Partidei Romilor, precum şi liderul acestui partid, deputatul Nicolae Păun, şi secretarul general al partidului, Cătălin Manea.

Potrivit spuselor prim -vicepreşedintelui PD-L, Gheorghe Flutur, acordul de colaborare va fi încheiat, pentru început, de către organizaţiile PD-L din Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Bacău. Flutur a spus că, în baza acestui protocol, Partida Romilor va primi sprijin din partea PD-L atât în campaniile locale din data de 10 iunie 2012, cât şi la alegerile parlamentare din toamna acestui an.

Acest acord are la bază intenţia noastră de a sprijini dezvoltarea comunităţilor locale şi regionale de romi şi de a ţine cont de priorităţile etniei romilor. Evident, PD-L are în vedere şi celelalte minorităţi, aşa cum a avut totdeauna, dar şi majoritatea română”, a declarat Gheorghe Flutur.

El a mai adăugat că, în baza acestui protocol, reprezentanţi ai Partidei Romilor – Pro Europa se vor regăsi pe listele de candidaţi ale PD-L pentru Consiliile Locale

Sursa: Monitorul de Suceava

6 thoughts on “Sprijin pentru PDL Botoşani din partea Partidei Romilor la alegerile din acest an

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Mi se pare o initiativa foarte buna din partea Partidei Romilor si sunt sigur ca nu vor regreta, avand in vedere puterea de munca a PDL.

  2. FRATILOR…la Botosani Flutur i a primit inapoi in CENTRUL VEKI renovat…. pt voturi!!!!! doar nu ca i sunt foarte dragi/….de aceea pe PDL ii voteaza numai ROMII…numai asa ca s au dat cu PDL…USL ii va starpi pe hotii de buzunare din piete!!!!!!!! HOTI LA HOTI trag….PDL-ROMI!!!!!
    ATI FURAT O TARA INTREAGA>>>PDL….acum o vindeti la ROMI!!!! RUSINE FLUTUR si compania de hoti portocalii!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *