Acţiune inedită a Poliţiei Botoşani: Echipamentele şi dotările speciale, prezentate cetăţenilor pe Pietonalul Unirii

Ziua Politie-politisti expuneri 2Manifestările dedicate Zilei Naţionale a Poliţiei Române au continuat şi miercuri, pe Pietonalul Unirii, cu o acţiune inedită. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean au expus echipamentele de protecţie şi intervenţie pe care le folosesc poliţiştii în munca de zi cu zi.

 Asta după ce cu o zi înainte doi elevi au fost numiţi  „poliţişti pentru o zi”.

Duminică, Poliţia Română sărbătoreşte 190 de ani de existenţă, iar prin acţiunea de astăzi am intenţionat să fim alături de cetăţeni şi într-un alt mod. Am dorit o relaţionare mai directă cu ei. Este un eveniment de genul Ziua portilor deschise, doar că aceste porţi sunt imaginare. Avem, pe Pietonalul Unirii, pe colegii noştri de la Serviciul Criminalistic, care au expus tehnica cu care lucrează criminaliştii în căutarea şi prelevarea probelor. De asemenea, sunt colegii de la Serviciul de Intervenţie Rapidă, cu tehnica de luptă pe care o folosesc, Serviciul Poliţiei Rutiere este, de asemenea, prezent într-un alt mod şi nu în ultimul rând Compartimentul de prevenire, care va adresa cetăţenilor tot felul de sfaturi prin care pot evita să cadă victima unor infracţiuni„, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtătorul de cuvânt al IPJ.

Ziua Politie-politisti expuneri 1De asemenea, pe Pietonalul Unirii au fost prezentaţi şi trei dintre câinii folosiţi de poliţişti în misiuni.

2 thoughts on “Acţiune inedită a Poliţiei Botoşani: Echipamentele şi dotările speciale, prezentate cetăţenilor pe Pietonalul Unirii

  1. ha..ha..ha…trebuia prezentat si domnul SERBANOIU care tocmai si a predat scaunul unui minor…..lumea nu a auzit de el decat doar prin ziare cu diverse implicatii dubioase….pe cand se va auzi ca duce POLITIA pe un drum bun????poate niciodata!!!!!!!!!!este economist!!!!!!!!!!

  2. cica actiune inedita , inedita intr o tara din estul Europei dar nu si in cea occidentala , unde politistul e in slujba societatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *