Audi confiscat în Vama Stânca, pentru contrabandă

audi confiscat in vama stancaInspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Stânca Costeşti, în colaborare cu lucrătorii vamali din cadrul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, au descoperit, marţi, 600 pachete de ţigări de contrabandă într-un locaş special amenajat în rezervorul unui AUDI 80 ce venea din Republica Moldova. La Biroul Vamal de Frontieră Stânca Costeşti s-a prezentat pentru control vamal un autoturism AUDI 80, înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetăţean român.
În urma verificării cu endoscopul, inspectorii vamali au descoperit un locaş special amenajat în rezervorul autoturismului unde au fost găsite 600 pachete de ţigări PLUGARUL. Rezervorul, modificat structural, era împărţit în două incinte, una pentru combustibil şi a doua pentru disimularea ţigărilor de contrabandă.
Conform legislaţiei în vigoare, autoritatea vamală a procedat la reţinerea în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigări şi a autoturismului, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 7 000lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *