Peste 200 de şoferi prinşi fără centură de siguranţă în urma unor controale în trafic

politie rutieraPoliţiştii Biroului Rutier au organizat şi desfăşurat, timp de două zile, în municipiul Botoşani, acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii abaterilor rutiere referitoare la neutilizarea centurilor de siguranţă şi a dispozitivelor de retenţie.

Activităţile fac parte din campaniile preventive semestriale, iniţiate în plan european de către Organizaţia Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL) – la care România este parte – şi sunt conforme Programului Operaţiunilor Europene pentru anul 2012, stabilit de Organizaţie.

În municipiul Botoşani, în cele două zile destinate acţiunii, poliţiştii au constatat 231 contravenţii privind neutilizarea centurii de siguranţă (216 cazuri) sau a dispozitivelor speciale de retenţie pentru copii (15). Valoarea sancţiunilor aplicate conducătorilor auto a însumat peste 16.500 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *