Descoperire macabră la Pacea! A fost găsit capul femeii care a fost ucisă şi tranşată de propria fiică

capul femeii transate, pus in masina Medicinei Legale
Capul femeii transate, pus in masina Medicinei Legale

Procurorul de caz Dana Marieta Crihan împreună cu poliţiştii au găsit, marţi dimineaţă, capul femeii în vârstă de 72 de ani care a fost ucisă şi tranşată de propria fiică. Acesta era ambalat într-o pungă şi aruncat într-o baltă, la marginea fostului drum judeţean de la Pacea, care în momentul de faţă nu mai este utilizat.
cap mortEl a fost ridicat şi dat spre experizare celor de la Serviciul de Medicină Legală, pentru a se stabili cu exactitate dacă este capul Iulianei Dancăi.
De altfel, capul era singura parte care mai lipsea din cadavrul femeiii.

„Pe baza acestor constatari se va stabili cu certitudine daca este vorba de craniul victimei”, a spus Aurel Simion, prim procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Botosani.

Chiar si in aceste conditii, ancheta este departe de a fi finalizata. Desi au reusit sa descifreze in mare parte cum s-a petrecut fapta, anchetatorii au solicitat si o expertiza ADN pe un fir de par gasit pe trupul neinsufletit al victimei, iar acest lucru ar putea intarzia intocmirea rechizitoriului. Asta pentru ca in tara exista un singur laborator atestat pe analizele ADN.

Investigatiile au condus la ipoteza ca autorul ar fi Tamara Ailoaie, fiica femeii ucise. Potrivit anchetatorilor, crima ar fi avut loc in seara de 24 ianuarie cand victima, Iuliana Dancai, si-a vizitat fata, iar pe fondul unor discutii mai vechi legate de situatia financiara si a insistentelor ca fiica sa divorteze, s-au luat la cearta. Atunci Tamara Aailoaie si-a dus mama intr-o alta camera din camin, unde a ucis-o cu 20 de lovituri de cutit. A transat cadavrul, dupa care, ajutata de fiu, a aruncat fragmentele la subsolul blocului si la iesirea din municipiu spre Suceava.

Crima a fost descoperita abia pe 6 februarie, cand un locatar al caminului a coborat la subsol pentru a remedia o defectiune la conducta de apa si a dat peste torsul batranei. Alte fragmente din cadavru au fost gasite pe un teren viran de langa soseaua de centura, mai lipsind doar un fragment dintr-o mana si altul dintr-un picior.

Acuzata de omor calificat si profanare de cadavre, Tamara Ailoaie a fost arestata preventiv.

Bătrână dispărută de acasă de aproape o săptămână

Femeia care şi-a tranşat mama rămâne în spatele gratiilor

Femeia care şi-a tranşat mama a vrut să fie liberă

Femeia care şi-a măcelărit mama a fost arestată preventiv

Femeia care şi-a măcelărit mama a fost reţinută. Este acuzată de omor calificat şi profanare de cadavre

Dealurile Sucevei, răscolite de zeci de jandarmi şi poliţişti. Ei caută resturile din corpul femeii măcelărite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *