Concurs judeţean de Teoria muzicii la Botoşani

Liceul de Arta "Stefan Luchian" BotosaniÎn perioada 15 – 17 martie 2012 Liceul de Artă „Ştefan Luchian” a găzduit cea de a III-a ediţie a Concursului Judeţean de Teoria Muzicii „George Holca”.

Denumit astfel după personalitatea reprezentativă a oraşului nostru – prof. George Holca – de numele căruia se leagă inseparabil înfiinţarea la Botoşani a liceului de muzică.

Pentru prima dată în acest an au putut să se numere printre participanţi şi elevi din clasele a III-a şi a IV-a, până acum, concursul vizând doar clasele V – XII.

Au fost înscrişi un număr de 80 de elevi, dintre care 10 elevi de la Şcoala Populară de Arte din Botoşani care timp de două zile, au susţinut următoarele probe: interpretarea unui solfegiu muzical la prima vedere şi dicteu muzical.

Elevii participanţi au fost coordonaţi de către prof. Gliselda Alexoaei, prof. Oana Maria Vasilache, prof. Cătălina Şobachi, prof. Andreea Suceveanu, prof. Anamaria Bonceag, prof. Camelia Creţu şi prof. Lucian Belcescu.

Juriul, format din lector univ. dr. Ciprian Ion, de la Universitatea de Artă „George Enescu” din Iaşi, în calitate de preşedinte, prof. Oana Maria Vasilache – inspector de specialitate în cadrul I.S.J. Botoşani şi coordonator al proiectului, prof. Gliselda Alexoaei şi prof. Cătălina Şobachi au evaluat performanţele elevilor, acordând premiul I unui număr de 25 de elevi, premiul al II-lea – 18 elevi, premiul al III-lea – 11 elevi, menţiune – 12 elevi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *