Alegerile locale din 2012 vor avea loc în 10 iunie

alegeri, stampila si buletin de votScrutinul pentru alegerea primarilor, consilierilor locali, municipali, judeţeni şi a  preşedinţilor consiliilor judeţene va avea loc în data de 10 iunie 2012, a anunţat, într-un briefing de presă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Executivul a aprobat marţi un set de hotărâri privind organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din acest an, în vederea unei bune desfăşurări a acestui proces extrem de important. Potrivit Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, mandatul primarului, consilierului local, respectiv al preşedintelui consiliului judeţean şi al consilierului judeţean, este de patru ani.

Costurile totale estimate pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor sunt de 99,864 milioane de lei, fonduri allocate, printr-o Hotărâre aprobată astăzi, instituţiilor centrale implicate în organizarea scrutinului: Ministerului Administraţiei şi Internelor, Secretariatului General al Guvernului, Autorităţii Electorale Permanente, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

În perioada electorală, va funcţiona o Comisie de transparenţă care va avea rolul de a supraveghea modul în care se vor efectua cheltuielile pentru organizarea alegerilor locale. Din comisie vor face parte: câte un reprezentant al fiecărui partid politic parlamentar, doi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, doi reprezentanţi ai Clubului Român de Presă şi un reprezentant al Autorităţii Electorale Permanente.

Totodată, având în vedere constrângerile bugetare precum şi necesitatea asigurării într-un termen cât mai scurt a fondurilor necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor, printr-o Ordonanţă de Urgenţă adoptată astăzi Guvernul a stabilit un mecanism de recuperare din bugetele locale a sumelor alocate MAI, pentru instituţiile prefectului, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.  De asemenea, Guvernul a decis constituirea unor comisii tehnice la nivel central şi judeţean, respectiv la nivelul municipiului Bucureşti, pentru coordonarea organizării alegerilor locale, din care vor face parte reprezentanţi ai instituţiilor publice implicate în organizarea şi desfăşurarea alegerilor.

Comisia tehnică centrală va fi condusă de ministrul Administraţiei şi Internelor, iar comisiile tehnice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, vor fi coordonate de prefecţi. La şedinţele Comisiei tehnice centrale pot participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare, ai Clubului Român de Presă, precum şi ai organizaţiilor neguvernamentale.

Executivul a aprobat mai multe Hotărâri în scopul pregătirii scrutinului electoral din iunie 2012. Astfel, potrivit Programului calendaristic, până la 31 martie 2012 vor fi desemnaţi judecătorii din Biroul Electoral Central (BEC). Partidele şi alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale vor comunica BEC, până în 10 aprilie, semnele electorale – urmând ca acestea să fie aduse la cunoştinţa publicului – , iar până la 1 mai vor fi adresate solicitările pentru alocarea timpilor de antenă. Până la 1 mai 2012 vor fi depuse candidaturile.

Campania electorală va începe cu 30 de zile înainte de data desfăşurării alegerilor, respectiv în 11 mai, şi se va încheia în data de 9 iunie, ora 7.00. Procesul de votare din 10 iunie va începe la ora 7.00 şi se încheie la ora 21.00. În cazul turului al doilea de scrutin pentru alegerea primarului sau pentru alegerea preşedintelui consiliului judeţean, potrivit legii, acesta va avea loc la două săptămâni de la primul tur, respectiv, în 24 iunie 2012.

Tot marţi, printr-o Hotărâre de Guvern, au fost numerotate circumscripţiile electorale judeţene şi a municipiului Bucureşti, numărătoarea făcându-se crescător în ordine alfabetică a denumirii judeţelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *