Incredibil! O tânără din Botoşani, sechestrată şi violată la Suceava

catuse pe mainiO tânără de 19 ani din localitatea Albeşti din judeţul Botoşani, care lucra pentru o fundaţie umanitară şi care efectua o colectă de fonduri prin municipiul Rădăuţi, a fost sechestrată şi violată de un bărbat de 45 de ani.

Pe 8 martie, Maria O. a sunat la uşa unui apartament din municipiul Rădăuţi şi a cerut sprijin bănesc pentru fundaţia pentru care lucra. Proprietarul apartamentului, Vasile a tras-o cu forţa în locuinţă şi după ce i-a luat telefoanele, a lovit-o şi a forţat-o să întreţină raporturi sexuale normale şi perversiuni sexuale fără voia acesteia.

A doua zi dimineaţă, în jurul orelor 06.55, victima a reuşit să transmită unei colege un mesaj în care descria cu aproximaţie locul unde se află şi că este în pericol.

Poliţiştii rădăuţeni au reuşit identificarea locuinţei, eliberarea tinerei şi reţinerea bărbatului.

Faţă de Vasile P. s-a luat măsura reţinerii pe timp de 24 de ore. El a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă pentru săvârşirea a infracţiunii de lipsire de libertate, viol şi tâlhărie.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi a propus măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile a inculpatului, măsură însuşită de instanţa de judecată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *