Lista cu candidaţii PDL la locale va fi făcută publică până la sfârşitul lunii

Deputatul Catalin Buhaianu
Deputatul Catalin Buhaianu

Lista cu candidaţii PDL la alegerile locale va fi finalizată până la sfârşitul lunii în curs. Deputatul Cătălin Buhăianu a declarat că se aşteaptă şi rezultatele sondajului realizat de partid la nivel central.

Este o acţiune care a fost comandată la nivel naţional, pe fiecare judeţ în parte, pentru a avea o imagine clară asupra stării de fapt şi a partidului, dar şi a candidaţilor, atât la primării de municipii, la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, dar nu în ultimul rând la candidaturile pentru mandatul de parlamentar, respectiv senatori şi deputaţi”, a spus Buhăianu.

Acesta a declarat că nu se află pe nicio listă la alegerile locale.

În ceea ce mă priveşte, consider că pot să mă implic într-o campanie electorală fără a fi pe listă şi cred că locul unui parlamentar nu este pe lista Consiliului Local, ci locul unui parlamentar este în parlament şi să-şi ducă mandatul până la capăt„, a spus Buhăianu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *