Exclusiv! Trafic cu ţigări făcut de botoşănence, mână în mână cu vameşi şi ofiţeri de la Poliţia de Frontieră

Vama SiretTrei femei din Botoşani au fost trimise în judecată, în urmă cu o săptămână, după ce au constituit sau aderat la un grup infracţional specializat în contrabanda cu ţigări. Botoşănencele „importau” mii de pachete de ţigări cu ajutorul a opt vameşi şi doi ofiţeri de la Poliţia de Frontieră.

Ancheta în acest caz a fost derulată de Direcţia Naţională Anticorupţie, care a stabilit că, în perioada 2008- 2009, grupul infracţional a introdus în România peste 14.624 de pachete de ţigări, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 83.177 de lei.

Cele trei botoşănence, Cornelia Grumeza, Mirela Acasandrei şi Mihaiela Mariana Baciu, s-au „împrietenit” cu vameşii de pe o tură de serviciu din Vama Siret, dar şi cu doi ofiţeri de la Sectorul Poliţiei de Frontieră, unul dintre ei (Petru Octavian Cuzencu) fiind şef de tură.

Tinerele din Botoşani treceau cu maşinile proprii, înmatriculate în Botoşani, în Ucraina şi cumpărau ţigări de la primul magazin sau din Duty Free, după care se întorceau în ţară. Ele beneficiau de sprijinul vameşilor şi poliţiştilor de frontieră, care le „deschideau” calea. Frecvenţa cu care acestea se deplasau în Ucraina era foarte mare, ajungând să treacă de mai multe ori într-o zi.

Spre exemplu, în noaptea de 16 spre 17 decembrie 2008, Mirela Acasandrei a trecut în Ucraina, după ce a primit o informaţie de la şeful de tură Octavian petru Cuzencu potrivit căreia „echipa de control de la Direcţia Regională Vamală Iaşi a plecat din zona Vămii Siret şi, deci, poate să se deplaseze în Ucraina, iar la întoarcerea în România să vină pe artera dreaptă de intrare în ţară unde efectuează serviciul vameşul Lucian Mureşan”.

Botoşănencele mai primeau informaţii informaţii „secret de serviciu”, dar şi date despre poziţionarea pe traseele pe care circulau atât a poliţiştilor de frontieră, cât şi a echipelor mobile ale Vămii.

Una dintre înţelegerile dintre contrabandiste şi vameşi era aceea de a cumpăra din Ucraina o cantitate mai mare de ţigări. O parte aparţinea persoanelor direct implicate, iar o alta vameşilor.

Surse din interiorul anchetei susţin că Mirela Acasandrei, Cornelia Grumeza şi Mihaiela Mariana Baciu aveau asigurată distribuţia ţigărilor de contrabandă.

Dosarul se află pe rolul Curţii de Apel din Suceava.

One thought on “Exclusiv! Trafic cu ţigări făcut de botoşănence, mână în mână cu vameşi şi ofiţeri de la Poliţia de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *