În ianuarie, Nova Apaserv a obţinut un profit de dublu faţă de 2011

nova apaserv BotosaniSocietatea comercială Nova Apaserv a obţinut, în luna ianuarie a acestui an, un profit dublu faţă de anul trecut. Potrivit directorului Maricel Georgescu, operatorul de apă a obţinut, în ianuarie, un profit de 80.000 de lei, în condiţiile în care profitul pentru întreg anul trecut a fost de 40.000 de lei.

El xplică rezultatele financiare bune prin reducerea considerabilă a cheltuielilor societăţii,inclusiv cele de natură salarială. De asemenea, o explicaţie este aceea că preţul serviciilor Nova Apaserv a fost majorat în ultimul trimestru al anului trecut, ceea ce a făcut ca unitatea să nu mai lucrezue în pierdere.

Potrivit lui Georgescu, Nova Apaserv ar putea avea, în acest an, rezultate mult mai bune, în condiţiile în care producţia societăţii va creşte. Operatorul de apă îşi propune să vândă, în acest an, 7,7 milioane de metri cubi de apă, cu circa 10% mai mult faţă de 2011. Volumul încasărilor din vânzarea de apă ar putea depăşi 28 de milioane de lei.

2 thoughts on “În ianuarie, Nova Apaserv a obţinut un profit de dublu faţă de 2011

  1. Profit 80 000 de lei . Mare branza . Daca in 6 luni a dublat pretul metrului cub, asta putea sa o faca si un copil care stie un pic de aritmetica. Georgescule mai iei si salariu pentru asta ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *