Liderii locali ai PSD şi PNL, doi chiulangii de lux din Parlamentul României, potrivit lui Ion Diaconu

Ion Diaconu, vicepresedinte PDL Botosani
Ion Diaconu, vicepresedinte PDL Botosani

Liderii locali ai PSD şi PNL sunt doi chiulangii de lux din Parlamentul României şi un prost exemplu, inclusiv pentru clasele pregătitoare. Afirmaţia aparţine vicepreşedintelui PDL Botoşani, Ion Diaconu. Acesta a criticat, vineri, din nou poziţiile liderului PSD Botoşani,  Gheorghe Marcu, respectiv a liderului PNL, Florin Ţurcanu, faţă de apelul făcut privind rediscutarea bugetului către primării.

Diaconu a spus că în urma discuţiilor purtate cu consilierii PNL şi PSD, după şedinţa de Consiliu Judeţean de săptămâna aceasta, a reieşit că ei nu au competenţe să discute o realocare a sumelor din bugetul judeţean şi că singurele persoane abilitate în acest sens sunt cei doi lideri de partid.

Am onorat invitaţia făcută de domnul vicepreşedinte Aroşoaie, după şedinţa de Consiliu Judeţean, cel care ne-a dat speranţele că putem debloca chiar în biroul dumnealui această situaţie critică şi dumnealui la fel ne-a explicat că singura competenţă este să ne invite la o cafea, pentru că decizia finală se ia doar de către cei doi preşedinţi PNL şi PSD. În concluzie, este clar că atât consilierii judeţeni. cât şi consilierii locali PSD şi PNL au o singură atribuţiune: să ridice mâna sau nu, să voteze sau nu, funcţie de cum li se spune de la partid. Ca şi concluzie, indiferent ce o să vedem pe listele de consilieri locali şi judeţeni la USL, se ştie, cei care vor participa la vot, că de fapt votează două persoane:  doi chiulangii de lux din Parlamentul României, doi chiulangii care consumă 1,4 milioane euro lunar din bugetul acestei ţări fără să presteze vreo secundă vreo activitate. 1,4 milioane euro: atât consumă grupul USL bani de la bugetul de stat pentru indemnizaţii, cazare hotel şi alte cheltuieli. I-aş ruga totuşi în al 12-lea ceas, să participe la lucrările din Parlament, pentru că ei vor reprezenta un prost exemplu„, a adăugat Diaconu.

5 thoughts on “Liderii locali ai PSD şi PNL, doi chiulangii de lux din Parlamentul României, potrivit lui Ion Diaconu

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    USL-istii sunt niste egoisti imputiti, dornici de inavutire pe banii nostri. Mi-e sila de ei, in special de cei botosaneni. Halal concetateni!

  2. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    UITE CINE VORBESTE!AI UITAT CAND TE-AI DUS CU LIMBA FACUTA CRAVATA SA-TI IEI POSTUL DE PREFECT,PACALIT FIIND ,CA APOI SA TI SE SPUNA SA PLECI CAT DE PROST ERAI.

  3. Tupeu nu gluma la „Javrele Orange”.Dupa ce se termina epoca voastra ar trbui sa va alungam departe in lume unde muncesc oamenii simpli spre a-si intretine familia. Dar acolo sa fiti slugi,nu sa stati cu burta la soare si sa papati ce a-ti furat.

  4. ba asta este problema romaniei acum-lipsa parlamentarilor,sau saracia oamenilor,saracie accentuata de actualii guvernanti si de dobitocii care-i sustin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *