Dragobetele, marcat şi în Penitenciar

penitenciarul botosaniPrintre numeroasele sărbători care marchează sfârşitul iernii şi  începutul primăverii, se numără şi Dragobetele. În lumina obiceiurilor şi tradiţiilor vechi, a obiceiurilor care sunt perpetuate dintr-o generaţie în alta, în data de 24 februarie 2012, începând cu ora 9:00, Penitenciarul Botoşani va găzdui un eveniment la care vor participa reprezentanţii Palatului Copiilor Botoşani.

La activitatea organizată în baza protocolului de colaborare încheiat între cele două instituţii vor participa unui număr de 40 de persoane care execută pedeapsa privativă de libertate în regim semideschis. Evenimentul contă într-o expunere a semnificaţiei şi obiceiurilor atribuite acestei sărbători înrădăcinate şi celebrate pe teritoriul ţării noastre, şi un program muzical susţinut de reprezentanţii Palatului Copiilor Botoşani.

Obiectivele principalele ale acestei manifestări vizează sensibilizarea participanţilor cu privire la sărbătorile şi obiceiurile autohtone,precum şi intensificarea activităţilor culturale desfăşurate în unităţile penitenciare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *