Sincope în aprovizionarea cu medicamente la Spitalul Judeţean

bolnavi in spitalBolnavii de la Spitalul Judeţean sunt puşi să cumpere unele medicamente la internare şi asta datorită sincopelor apărute în aprovizionare. Reprezentanţii Spitalului Judeţean susţin că sunt asigurate medicamentele de strictă urgenţă, însă mai apar probleme în aprovizionare cu alte tipuri de medicamente, dar nu din vina administraţiei spitalului, ci pentru că de multe ori furnizorii se află în imposibilitatea de a le asigura. Situaţia a fost mai deficitară pe perioada cât drumurile au fost înzăpezite, când aprovizionarea cu medicamente s-a făcut mai greu.

Sunt bolnavi care mai cumpără acele medicamente care nu apar la noi pe lista de achiziţii. Sunt medicamente pe care nu le poţi aduce pentru că sunt foarte scumpe, dar în depozite sunt şi unele medicamente care nu se mai găsesc. Şi la materiale sanitare ne-a prins cu lipsă, pentru că nu a venit de la Bucureşti transportul din cauza vremii. Toate sincopele au apărut din cauza depozitelor, nu din cauza noastră„, a precizat medicul Mihaela Miler, directorul medical al Spitalului Judeţean.

Reprezentanţii spitalului susţin că unitatea nu are datorii la furnizorii de medicamente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *