Director de la Finanţele Publice, spitalizat în Germania

Directia generala a Finantelor Publice BotosaniUnul dintre directorii de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice din judeţul Botoşani a fost spitalizat, la sfârşitul săptămânii trecute, într-o clinică din Germania, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Este vorba de directorul executiv adjunct al Fiscului, care răspunde de partea de control fiscal.

Paul Mustiaţă are probleme la genunchiul piciorului în care a fost împuşcat în urma unei partide de vânătoare care a avut loc în toamna anului 2009 pe raza localităţii Codreni- Mileanca.

paul mustiata
Paul Mustiata

Imediat după accident, Mustiaţă a suferit două intervenţii chirurgicale, una la Botoşani şi una la Iaşi, însă, în toamna anului 2010, acesta a mers în Germania pentru o nouă intervenţie la genunchi şi pentru montarea unei proteze.

Starea genunchiului nu a fost prea bună în ultima perioadă, iar şeful de la Finanţe a fost nevoit să plece din nou în Germania, unde a fost operat vineri.

Fostul sef de la Finante, Paul Mustiata, impuscat in picior

Paul Mustiata s-a impuscat cu o carabina de calibru 30-06

Directorul executiv adjunct de la Directia Generala a Finantelor Publice, operat in Germania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *