Pescuit industrial sub gheaţă la Botoşani

pescuit sub gheata
Foto: Adevarul

Comenzile de peşte venite dinspre sudul ţării curg în aceste zile la Botoşani. Gerul cumplit din ultima perioadă a îngheţat Delta, iar pe Dunăre nimeni nu se încumetă să intre. Aşa că s-a cerut ajutorul pescarilor din nordul Moldovei unde, anul acesta, iarna a fost ceva mai blândă decât în alte părţi.

În aceast weekend, pescarii din localitatea Suliţa – Dracşani au intrat pe iazuri şi au scos în numai două ore trei tone de peşte printr-o metodă inedită, folosită doar de cei iniţiaţi în tainele pescuitului sub gheaţă. „Am făcut mai multe copci de-a lungul bălţii, prin care băgăm năvodul şi-l tragem pe sub gheaţa groasă de 30 de centimetri cu o ingliţă specială pe o suprafaţă de 400 de metri. Practic, se ţese pe sub gheaţă o pânză uriaşă. Tehnica se folosea în vechime fiind cea mai bună pentru pescuitul în condiţii extreme“, a declarat Gheorghe Nistor, proprietar iaz.

Puţini sunt cei care cunosc tainele acestui tip de pescuit, dar şi mai puţini sunt cei care se încumetă să stea până la brâu în apă la -23 de grade să întindă plasele. Două ore le-a trebuit oamenilor să întindă plasele pe sub gheaţă prin copcile făcute cu toporul şi drujba. „Este nevoie de puţin curaj şi experienţă să pescuieşti sub gheaţă. Metoda mai este folosită în sud, la Dunăre, dar acum dacă e îngheţată toată, nu se poate intra pe apă“, a spus Viorel Butnaru, pescar.

Ora şi tona de peşte

Asta este performanţa pescarilor din Dracşani care au scos din baltă capturi impresionante de novac, fitofag, sânger, caras şi crap de la trei kilograme în sus. „Are balta peşte. Efortul nostru n-a fost în zadar. Avem şi capturi impresionante de 15- 20 de kilograme“, a spus unul dintre pescari.

Peştele va fi ales pe sprânceană şi va fi livrat către magazinele pescăreşti din sudul ţării. „Aceasta este perioada când câştigăm şi noi din pescuit. Cererea pe piaţă este mare, aşa că trimitem noi peşte în sud pentru că avem şi noi luciu de apă important la Botoşani“, a mai spus proprietarul iazului. O nouă ieşire pe gheaţă este programată pentru sfârşitul acestei săptămâni, asta numai dacă temperaturile vor fi suportabile şi nu va viscoli.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *