Ţigări de contrabandă în valoare de peste 190.000 lei găsite într-o autoutilitară înmatriculată în Ungaria

tigari multe

Peste 24.000 de pachete cu ţigări de contrabadă au fost descoperite de poliţiştii botoşăneni într-o autoutilitară înmatriculată în Ungaria. Joi, 9 februarie, poliţiştii din orașul Bucecea au depistat pe DJ 291, în localitatea Bucecea, judeţul Botoșani, în timp ce staţiona, o autoutilitară înmatriculată în Ungaria, la volanul căreia se afla cetăţeanul maghiar L. Ianoş de 48 ani, cu domiciliul în Ungaria.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la caracterul licit al transportului, cercetările în cauză au fost preluate de poliţiştii din cadrul Serviciului Investigare a Fraudelor – IPJ Botoşani.

Cu ocazia verificării compartimentului de depozitare al autoutilitarei, aceştia l-au identificat în interior pe Csaba-Tibor V. de 42 ani, cu domiciliul în Ungaria, având dublă cetăţenie româno-maghiară, precum și cantitatea totală de 483.300 ţigarete (24.150 pachete), pachetele având aplicate marcaje (timbre de acciz) de provenienţă Republica Moldova.

Cantitatea de ţigări identificată era disimulată într-un transport autorizat de condimente alimentare, produse în Ungaria şi era ambalată în 30 de cutii de carton, a câte 805 pachete fiecare, cutiile fiind înfoliate în box-paleți.

Poliţiştii Serviciului Investigare a Fraudelor au efectuat acte premergătoare și au dispus începerea urmăririi penale faţă de cei doi sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal peste limita a 10.000 țigarete marcate necorespunzător, colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

De asemenea, vineri, 10 februarie față de Csaba-Tibor, poliţiştii au dispus reţinerea pentru o durată de 24 ore în arestul IPJ Botoșani, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive.

Cantitatea de ţigarete, în valoare de peste 190.000 lei,  a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoutilitara folosită la transportul acesteia a fost indisponibilizată la sediul IPJ Botoșani.

 Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin comiterea faptelor menționate depăşeşte 200.000 lei.

 

One thought on “Ţigări de contrabandă în valoare de peste 190.000 lei găsite într-o autoutilitară înmatriculată în Ungaria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *