Reprezentanţii Asociaţiei Comunelor Botoşani au discutat la Prefectură despre noua legislaţie privind venitul minim garantat

intalnire prefect primari Asociatia comunelorMai mulţi primari care fac parte din Asociaţia Comunelor s-au întâlnit, miercuri, cu prefectul Cristian Roman şi reprezentantul Agenţiei Judeţene de Prestaţii şi Inspecţie Socială pentru a discuta despre beneficiarii ajutoarelor sociale în contextul noii legi ce prevede sistarea drepturilor băneşti asistaţilor cu datorii la bugetele locale. Întâlnirea a venit după ce reprezentanţii agenţiei au reclamat faptul că în multe dintre primăriile din judeţ nu s-a înţeles legislaţia, respectiv pentru care datorii se sistează drepturile băneşti.

Am discutat despre noile norme referitoare la venitul minim garantat, a indemnizaţiilor de creştere a copilului şi alocaţiei pentru sprijinul familie. Până acum se discuta după ureche, fiecare ce credea că se înţelege prin impozite şi taxe locale neplătite. Legea stipulează foarte clar acum: se iau în calcul pentru neacordarea venitului minim garantat sau indemnizaţiei doar neplata impozitului pe teren, clădire şi taxa mijloace de transport„, a spus Vasile Capotă, preşedintele Asociaţiei Comunelor din Botoşani.

Prefectul Cristian Roman a declarat că noutatea este aceea că cetăţenii nu mai trebuie să meargă la centrele financiare de la oraşele arondate pentru a scoate adeverinţe de venit,ci pot să facă o solicitare pentru acordarea acestor ajutoare sociale doar în baza declaraţiei pe proprie răspundere, primarii având obligaţia de a verifica exactitatea datelor transmise.

Împreună cu Asociaţia Comunelor Botoşani am semnat un protocol şi am dat un ordin prin care stabileam modul de lucru pentru cetăţenii judeţului nostru, astfel încât ei să nu fie purtaţi pe drumuri în diferite centre Botoşani, Săveni, Dorohoi, Darabani. Până la urmă, poate că şi de la noi a pornit acest semnal. Cetăţenii nu mai trebuie să meargă la centrele financiare de la oraşele arondate, ci pot să facă o solicitare doar în baza declaraţiei pe proprie răspundere, primarii având obligaţia de a verifica exactitatea datelor transmise„, a spus prefectul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *