Doi şefi de instituţii din Botoşani, foşti colegi cu prim-ministrul desemnat

Ungureanu Mihai RazvanDoi şefi de instituţii publice din judeţul Botoşani au fost colegi şi chiar prieteni cu cel mai mediatizat nume al momentului, premierul desemnat Răzvan Mihai Ungureanu. Este vorba de inspectorul şef adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Daniel Botezatu, şi directorul Arhivelor Statului, Rodica Cracană (fostă Stîncescu).

Botezatu, Cracană şi Ungureanu au fost colegi de grupă la Facultatea de istorie din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Cei trei au fost admişi la facultate în 1988, însă au fost colegi doar până în anul IV, pentru că Mihai Răzvan Ungureanu, care era cel mai bun student, a făcut anii IV şi V la un loc, absolvind mai devreme facultatea. Ulterior, Ungureanu a plecat pentru a face studiile la Oxford.

Ne sunăm sau ne trimitem mesaje de ziua noastră sau cu ocazia unor evenimente importante„, a declarat, pentru BotosaniNews, Daniel Botezatu

Cei trei au păstrat relaţiile şi comunică şi acum.

4 thoughts on “Doi şefi de instituţii din Botoşani, foşti colegi cu prim-ministrul desemnat

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Vai ce m-am speriat… am crezut că a fost coleg cu Ţurcanu,Gireadă,Oniciuc,Şologon,Tănase,şi alţi hatreişti!

  2. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Vom reusi sa trecem peste toate probemele astea impreuna ! Trebuie sa avem rabdare ca nu depinde doar de ei, ci si de noi ! ce trebuei sa facem noi, e sa lasam sa ne conduca in continuare acesti oameni, pentru ca alti nu sunt capabili !

  3. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    nu te inflacara draga mioara. o sa curga lapte si miere pe ulitele botosanilor atunci cind va zbura porcul. asa ca nu mai debita prostii si pentru altii in timpul serviciului. ia si munceste nu sta in fata calculatorului, caci te vad. pa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *