Al şaptelea moldovean prins într-o săptămână trecând ilegal Prutul

politisti de frontiera in ger
Foto: Adevarul

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au întocmit dosar penal unui cetăţean moldovean, care a trecut ilegal frontiera de stat în România, cu intenţia de a-şi găsi un loc de muncă.

Pe 4 februarie 2012, poliţiştii de frontieră de la SPF Stânca, acţionând în baza unei informaţii obţinute de la grănicerii moldoveni, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale ce s-a finalizat cu depistarea,  la intrarea in localitatea Manoleasa, a unui bărbat, care nu-şi justifica prezenţa în zonă şi care s-a legitimat cu o carte de identitate bulgărească.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că documentul este fals, cel în cauză este cetăţeanul moldovean Alexandr C., în vârstă de 23 de ani ce a trecut ilegal frontiera de stat, peste podul de gheaţă format pe râul Prut, cu scopul de a-şi găsi un loc de muncă într-o ţară din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră au întocmit lui Alexandr C. dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, fals şi uz de fals.

Conform Acordului încheiat între Republica Moldova şi România, cetăţeanul a fost predat autorităţilor de graniţă a statului vecin.

Acesta este cel de-al şaptelea moldovean prins într-o săptămână trecând ilegal Prutul. Trei au fost prinşi marţi, într-un autobuz care mergea spre Bacău, iar alţi trei au fost prinşi pe lacul de la Stânca, motivând ca sunt la pescuit la copcă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *