Banii alocaţi de CJ primăriilor, blocaţi până în vară! Vezi când va avea loc primul termen al procesului dintre CJ şi Prefectură!

consiliul judetean Botosani ianuarie 2012Primăriile nu vor putea folosi, cel puţin până în vară, fondurile alocate de Consiliul Judeţean, din sumele defalcate din impozitul pe venit sau din taxa pe valoare adăugată. Suma de 9,3 milioane de lei face obiectul unui proces dintre Instituţia prefectului şi Consiliul Judeţean, iar primul termen în acest dosar este programat a avea loc pe data de 4 iulie, însă acţiunea din justiţie se poate întinde până spre sfârşitul anului.

Astfel, primarii care visau că vor folosi sumele alocate de Consiliul Judeţean pentru rezolva anumite probleme administrative pentru a reuşi să câştige şi capital electoral nu au succes.

Singura soluţie pentru deblocarea fondurilor este, în continuare, revocarea Hotărârii Consiliului Judeţean 1/2012, prin care au fost repartizaţi banii către primării, astfel încât să fie respectate criteriile legale. Dacă actul normativ va fi rectificat, acţiunea din instanţă nu ar mai avea obiect.

În acest moment, chiar dacă prefectul Cristian Roman ar dori să retragă acţiune din instanţă nu mai poate face acest lucru.

Hotărârea atacată în instanţă este cea prin care consilierii judeţeni PSD şi PNL au împărţit bugetul la primarii celor două partide, lăsând fără bani atât Consiliul Judeţean şi Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, cât şi Primăria municipiului Botoşani.

Vezi sumele acordate primăriilor din judeţ

Prefectul a cerut revocarea hotărârii CJ privind repartizarea banilor. Vezi motivele!

Hotărâre iresponsabilă a consilierilor judeţeni ai USL: Ei au tăiat banii de drumuri şi de investiţii ai CJ

4 thoughts on “Banii alocaţi de CJ primăriilor, blocaţi până în vară! Vezi când va avea loc primul termen al procesului dintre CJ şi Prefectură!

  1. Din cariera lui Traian Basescu:

    Agent la Anvers (iniante de 1989) Reprezentantul lui Ceausescu la Anvers. Dosarul lui de securitate nu e de gasit.
    Ministru al transporturilor: (sub Iliescu in doua guverne FSN intre 91-92)
    -a vandut flota
    -n-a facut nici o autostrada (Romania n-are nevoie zicea el)
    -a lasat in paragina reteaua feroviara

    Primar al Bucurestiului:
    -si-a dat singur casa din patrimoniul primariei la pret derizoriu
    -a daramat niste buticuri
    -a omorat niste caini

    Ca presedinte
    -a vrut cu incapatanare sa taie pensiile (oprit de curtea constituionala)
    -a taiat salariile cu 25%
    -si-a trimis fata agramata sa ne reprezinte in parlamentul european -si-a facut o garda de « libience » dupa modelul Gaddafi : Elena, Roberta, Anca, Codruta plus multe alte consiliere…
    -s-a certat maniacal cu guvernul Tariceanu
    -n-a intrat nici macar in Schengen desi primise tara in UE si NATO
    -s-a certat cu Franta si Olanda
    -n-a rezolvat cu baietii destepti din energie (erau doar baietii lui nu ?)
    -a intarit numai serviciile secrete si le-a marit fondurile intr-un an de criza. Si acum citeste interceptari
    -se cearta la TV cu cine nu-i de acord cu el
    -incalca constutia zilnic amestecindu-se in treburile partidelor si acuzind obsesiv opozitia
    -ataca obsesiv posturile de TV care au pareri diferite
    -a comasat alegerile cum ii convine lui si PDL.

    Ce ne asteapta?
    -Inca trei ani de vis cu carmaciul iubit
    -Poate niste mandate de prim-ministru ca modelul Putin e aproape
    -Modificarea teritoriala pentru a avea control sporit la alegeri
    -Distrugerea, pardon reforma sanatatii pentru a „privatiza” pe bani publici spre folosul clientelei
    -Modificare Constitutiei pentru a reduce parlamentul spre a fi controlat mai usor

    Mai mult: Protest al suporterilor la Sibiu! Sute de oameni sunt în stradă – Ştiri interne | Libertatea.ro

  2. dupa atitea timpenii pdl ce mai conteaza inca una a prefectului. cap mare, minte mica si si-au dat singuri in picioare. sau faultat cu prostia lor iar domnii primari le flutura fundul pantalonilor ca vin alegerile. ce o sa le spuna alegatorilor? votati saracia caci atit va putem oferi.

  3. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    mai da pi voi va mai prindi 4 iulie pui aici ? Nici pastele nu-lprinde-ti mai si PDL-acilor prefectilor , cacatilor .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *