Armata, chemată să intervină în cazul unui val de ninsori abundente. Vezi câţi militari vor ieşi în drum!

militari iarna la deszapezireArmata a fost solicitată să intervină în cazul unor situaţii de urgenţă grave, pe fondul unor precipitaţii abundente sub formă de ninsoare. În cazul în care Codul galben de la sfârştiul acestei săptămâni se va adeveri, iar drumurile vor fi înzăpezite şi drumarii nu vor reuşi să facă faţă, militarii vor trebui să intervină de urgenţă pentru acordarea de sprijin în special pentru salvarea de vieţi. Ei vor avea misiunea de a ajuta la eliberarea unor persoane blocate în maşini pe drumuri înzăpezite, la sprijinirea echipelor medicale să ajungă la persoane care au nevoie urgetă de îngrijiri (gravide, dializaţi).

Cod galben de ninsori abundente şi viscol

Intervenţia militarilor din Garnizoana Botoşani va fi făcută la solicitarea prefectului judeţului, Cristian Roman.

Potrivit comandantului Garnizoanei Botoşani, colonelul Lucian Sandu, în situaţii de urgenţă unitatea militară din Botoşani va interveni, într-o primă etapă, cu 31 de militari şi două autocamioane cu tracţiune 6×6. dacă situaţia se agravează, efectivele de militari, dar şi de maşini se pot dubla.

De altfel, premierul Emil Boc le-a cerut, joi seară, tuturor autorităţilor judeţene să nu se scăze spunând că „Am fost luaţi prin surprindere!”.

Ştiţi ce ne aşteaptă. Să nu aud din partea dumneavoastră că am fost luaţi prin suprindere. Exclus acest lucru! Lucrurile trebuie să fie sub control”, a spus Boc.

Directorul Secţiei Drumuri Naţionale, Liviu Mihalache, susţine că la dispoziţia sa vor sta, în acest sfârşit de săptămână, 17 utilaje cu plug şi răspânditor, dar şi cinci autofreze.

Am pregătit semnalizarea pentru blocarea drumurilor, dacă este cazul. Suntem pregătiţi şi pentru restricţii de tonaj„, a spus Mihalache.

El s spus că, în situaţii grave, instituţia poate închiria şi alte utilaje de la firme private pentru a interveni.

La Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, directorul Romeo Caciuc a spus că are la dispoziţie 29 de pluguri cu răspânditor, patru autofreze, patru autogredere, patru încărcătoare frontale. Direcţia a pregătit şi 3.200 de tone de material antiderapant, din care 1.200 sunt deja în cele patru baze din judeţ.

One thought on “Armata, chemată să intervină în cazul unui val de ninsori abundente. Vezi câţi militari vor ieşi în drum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *