Garda de Mediu din Botoşani, în top trei pe ţară ca activitate în 2011

Rodica Zelinca, comisar sef al Garzii de Mediu Botosani
Rodica Zelinca, comisar sef al Garzii de Mediu Botosani

Rezultatele obţinute anul trecut de Garda de Mediu din judeţul Botoşani au fost la înălţime. Cel puţin asta a fost concluzia trasă de Garda Naţională de Mediu, în urma evaluării activităţii instituţiilor din teritoriu.

Garda de Mediu din Botoşani a reuşit să se claseze pe locul III, fiind devansată la rezultate de Garda de Mediu din Bucureşti şi cea din Argeş.

Conform raportărilor, ne aflăm pe locul III privind activitatea Comisariatului Judeţean Botoşani la numărul de controale şi la activitatea pe 2011. A fost muncă susţinută, iar resursele alocate, atât cele umane cât şi cele financiare, au fost gestionate corespunzător. Am avut o colaborare deosebit de bună şi cu celelalte instituţii, respectiv Poliţie, Garda Financiară şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, acolo unde am avut controale comune„, a spus Rodica Zelincă, comisar şef al Gărzii de Mediu Botoşani.

Garda de Mediu din Botoşani a efectuat anul trecut peste 1250 controale, fiind aplicate amenzi în valoare de aproape 1.000.000 lei.

2 thoughts on “Garda de Mediu din Botoşani, în top trei pe ţară ca activitate în 2011

  1. va felicit ptr.activitatile d.tra . Botosaneniii va respecta. Numai ca aveti un subaltern care anunta cocietatile la care mergeti in control. De exemplu la SC LUCA DAMILANO SRL.tot timul se stie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *