Exclusiv! Statul plăteşte zeci de consilieri pentru senatorii şi deputaţii de Botoşani. Vezi parlamentarul cu cei mai mulţi consilieri, dar şi cine sunt consilierii

parlamentul RomanieiMeseria de consilier parlamentar pare să câştige teren puternic pe piaţa muncii. În Botoşani în acest moment există zeci de oameni care dau sfaturi senatorilor şi deputaţilor. Interesant este că unul dintre parlamentari are angajaţi la cabinetul parlamentar din Botoşani nu mai puţin de şapte consilieri.

Este vorba despre deputatul liberal Florin Ţurcanu, care primeşte, în acelaşi timp, sfaturi de la şapte persoane. Este vorba de Roxana Florentina Anuşca (fosta Marandiuc), de  Cosmin Ionuţ Cârnu, de Constantin Andrei Leonte, de Anamaria Mighiu, de Stelian Pleşca, de Magda Roxana Roman şi de Petru Grapan. Toţi sunt angajaţi cu contracte individuale de muncă şi sunt plătiţi din taxa forfetară de 10.000 de lei de care beneficiază lunar fiecare deputat. Taxa forfetară este dată pentru funcţionarea cabinetului, iar decontulse face pe propria răspundere, fără ca parlamentarul să fie întrebat ce a făcut cu banii.

Eu nu duc banii acasă. Eu plătesc 4.000 de lei ca să le meargă lor vechimea. Încă nu-mi ajunge suma forfetară. Mai pun de la mine. Eu fac treabă cu ei„, a afirmat Ţurcanu.

Pe locul al doilea în topul parlamentarilor cu consilieri se află senatorul Liviu Câmpanu, care are angajaţi patru sfatuitori. Este vorba de Andreea Safta, de Nadejda Novac, Mihai Alupoaie şi Dragoş Căruceru. Spre deosebire de deputaţi, senatorii pot angaja consilierii direct la Senat, iar toate costurile sunt suportate de Camera Superioară.

Patru parlamentari au câte trei consilieri. Deputatul Obuf Cătălin Ovidiu Buhăianu are ca şi consilieri pe  Manuela Larisa Moisuc şi Bogdan Ştefan Iablonschi, cu contract individual de muncă, iar pe  Elena Elisabeta Manea cu contract civil (colaborator).

Deputatul Andrei Dolineaschi are ca angajaţi pe Elena Liliana Bălinişteanu şi Dan Ionuţ Ciubotariu cu contract individual de muncă, iar pe Alexandru Bătăgui Alexandru cu contract civil.

Deputatul Costică Macaleţi are ca angajaţi pe Cristina Munteanu, Florica Pancu şi Răzvan Ilie Rotaru, toţi cu contract individual de muncă.

De asemenea, senatorul Daniel Augustin Humelnicu se foloseşte de seerviciile Elenei Viziteu, Alinei Lupu şi a lui Ionuţ Arnăutu.

Doi deputaţi şi un senator folosesc câte doi angajaţi la cabinet.

Deputatul Neculai Rebenciuc îi are angajaţi cu contracte de muncă pe Ioan Botez şi pe Cătălin Ioan Rădeanu, iar senatorul Gheorghe Marcu pe Iustinian Bozi şi Dorin Birta.

De asemenea,  Stelică Strugaru Iacob are ca angajaţi pe Anca Bahna şi  Dinu Romeo Hrimiuc, primul cu contract de muncă, iar al doilea cu  contract civil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *