50 de asistenţi medicali de la Spitalul Judeţean cer în instanţă recunoaşterea studiilor superioare

cadre medicaleAproximativ 50 de asistenţi medicali de la Spitalul Judeţean se judecă cu conducerea unităţii pentru că nu le-au fost echivalate studiile superioare. Procesul a fost deschis la Tribunalul Botoşani, iar cadrele medicale cer recunoaşterea studiilor ca şi asistenţi medicali cu studii superioare, precum şi trecerea la o treaptă superioară de salarizare.

Aceştia au finalizat studiile la Universitatea Grigore T.Popa Iaşi, filiala Botoşani.

Asistenţii medicali cer recunoaşterea studiilor superioare. Această recunoaştere presupune şi schimbarea fişei postului, în sensul că trebuie să li se treacă activităţi corespunzătoare studiilor superioare. Nu s-a putut satisface această cerere a lor, deoarece şefii de secţii au comunicat că nu au ce să le dea de lucru în plus faţă de ceea ce fac în prezent„, a spus juristul Spitalului Judeţean, Victor Niţu.

Un termen al procesului va avea loc pe 1 februarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *