Razie printre boschetari făcută de Poliţia Locală. 15 persoane depistate în adăposturi improvizate

razie boschetari 1Poliţiştii locali au efectuat, joi noapte, o razie pe străzile din municipiu pentru a depista persoanele fără adăpost.

Poliţia Locală Botoşani monitorizează permanent persoanele fără adăpost în această perioadă, datorită scăderii drastice a temperaturii,

 În evidenţele instituţiei se află în momentul de faţă peste 50 persoane fără adăpost, expuse riscului de a îngheţa în adăposturile improvizate.  În urma verificării efectuate de poliţiştii locali în noaptea de 26 spre 27 ianuarie, au fost identificate 15 persoane fără adăpost, găsite în 7 adăposturi provizorii. Deşi li se oferă posibilitatea de a se caza la Centrul de Noapte, persoanele fără adăpost se lasă cu greu convinse să însoţească poliţiştii locali la Centru şi refuză din comoditate mâna de ajutor întinsă de municipalitate.

razie boschetari 2  „Din cele 15 persoane identificate,  doar 9 cu acceptat să se cazeze în Centrul de noapte. Eforturile poliţiştilor locali de a convinge aceste persoane să mergă în adăposturile sociale sunt de multe ori zadarnice. Persoanele fără adăpost,  pe de o parte se tem să nu îşi piardă locul, pe de alta, nu se pot adapta la normele minime de igienă impuse în  Centrul de Noapte”, a declarat directorul Poliţiei Locale Botoşani, Ioan Onuţu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com