Reţineri pe bandă rulantă în cazul tâlhăriei de 37.000 de euro. Încă o persoană după gratii

talharie Petru Rares

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani au operat, joi seară, o nouă reţinere în cazul tâlhăriei de 37.000 de euro comise în urmă cu o lună pe strada Petru rareş din Botoşani. Este vorba despre un tânăr de 29 de ani, care se numeşte Florian Roman şi care este acuzat de complicitate la tâlhărie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului, procurorul Dragoş Bujorean, acesta ar fi adăpostit autoturismul BMW cu care cei care l-au tâlhărit pe valutistul Costel Jitariuc, de 42 de ani.

Până acum, în acest dosar au fost reţinuţi Mihai Daniel Huţanu, de 33 de ani, şi Andreea Mihalache, de 24 de ani, care au ajuns în spatele gratiilor pe 31 decembrie 2011, pentru tâlhărie. Ulterior, procurorii au dispus reţinerea lui Marius Aroşiţei, de 24 de ani, care urmează a fi prezentat, vineri, în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru complicitate la tâlhărie (el este cel care a condus maşina cu care au fugit tâlharii). Până acum Aroşiţei a fost internat în spital.

De asemenea, luni seară, tot pentru complicitate, au fost reţinuţi, iar apoi arestaţi preventiv Simona Huţanu (fiica patronului de la Lebăda, Aurel Fediuc) şi Paul Ciubotaru.

Valutist, tâlhărit de 37.000 euro în plină zi, pe strada Petru Rareş

Au fost identificaţi doi dintre autorii atacului de miercuri de pe Petru Rareş

Au fost identificaţi doi dintre autorii atacului de miercuri de pe Petru Rareş

7 thoughts on “Reţineri pe bandă rulantă în cazul tâlhăriei de 37.000 de euro. Încă o persoană după gratii

  1. ce yot ii trageti cu talharia? reglare de conturi.de unde avea ala 37 de mii de euro? nu lucreaza nicaieri, un pierde vara. ai cui bani ruleaza?

  2. Eu ma intreb, oare domnul procuror DRAGOS BUJOREAN,la anchetat si pe lepra aia de JITARIUC??????
    A la cum justifica baniii aia pe care-i avea???
    Nu vedeti ca incepand de la politisti si pana la procurori toti-i pupa in cur pe asa zisiii valutisti din PIATA MARE,poate le arunca si lor ceva???
    Jegosul ala de unde are banii aia???

  3. intreaba daca valutistii fac schimbul legal?!! oare e legal sa stai pe bordura si sa schimbi 40 000 euro???fara a avea casa de schimb? de ce ei nu platesc taxe si impozite?sau fac favoruri…

  4. o parte din bani sunt a lui jitariuc iar cea mai mare parte sunt adunati de la mai multi bisnitari,indiferent de unde provin nu mi se pare normal sa ti ia unul fara vointa ta,e prea mult mai ales si batut,dar unde ne intoarcem la haiduci si talharii la drumul mare!si asa platim taxe peste taxe si suntem jacmaniti din toate partile ,ajunge!faceti va datoria ca altfel ne am omara intre noi

  5. daca e sa fim corecti eu cred ca toti trebuie sa raspunda iar banii ar trebui confiscati daca provin din actiuni nelegale si daca talharitul nu poate dovedi ce a vandut sa aiba 37 mii euro.

  6. eu cred ca are dreptate leo. cel mai corect. iar voi poate scrieti si despre nenorocirile camatarilor valutisi care scot oamenii din case pentru ca nu se mai pot achita de dobanzi la dobanzi. uneori nu e drept da trebuie sa platesca si ei intr un fel in fata lui dumnezeu.

  7. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    valutistii evazionistii si contrabandistii din piata sunt protejati de politisti si aparati de parchetari. toti au abonament pe baza de contributie sapatamanala . Nu a fost nimeni sanctionat pentru asemenea actiuni, de politie parchetari, sau politie comunitara. De aia atata zelpentru aceasta talharie. Acesti Euroi sunt ai unui parchetar sau a unui politist. Ati vazut cata operativiatate pentru ca-i a lor ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *