Prefectul cere patrule de la Poliţie şi Jandarmerie care să culeagă de pe străzi oamenii fără adăpost

26 ianuarie 2012
Prefectul Cristian Roman

Prefectul Cristian Roman

Prefectul Cristian Roman a cerut reprezentanţilor Poliţiei, Jandarmerie şi Poliţiei Locale să trimită patrule pe teren, pe perioada temperaturilor scăzute, pentru a depista acele persoane fără adăpost şi pentru a le îndruma către spitale. Cristian Roman a declarat că pentru aceste persoane sunt asigurate un număr de 18 paturi, la cinci spitale din oraş. Este vorba de Spitalul Judeţean, Spitalul de Copii-trei paturi, Spitalul de Psihiatrie-şase paturi, Spitalul de Recuperare-patru paturi, Spitalul municipal Dorohoi-cinci paturi.

"Am rugămintea, Poliţia, Jandarmeria, Poliţia Locală, să vedeţi evidenţa oamenilor străzii şi eventuale patrule să facă o tură, ca să-i culeagă şi să-i ducă în locurile astea. Chiar dacă sunt oameni ai străzii, sunt cetăţenii noştri", le-a spus prefectul şefilor instituţiilor din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor după videoconferinţa cu reprezentanţii Guvernului, pe tema condiţiilor meteorologice.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia