Înscrierile neoficiale făcute până acum în clasa I în şcolile botoşănene, anulate. Vezi calendarul oficial al înscrierilor

Horia Negrescu, inspector general adjunct al ISJ
Horia Negrescu, inspector general adjunct al ISJ

Părinţii care şi-au înscris deja copiii în clasa întâi vor avea surpriza să constate că înscrierile  nu sunt valabile. Horia Negrescu susţine că în acest an înscrierea copiilor la şcoală se va face electronic, la vedere, şi va începe oficial pe 5 martie. Reprezentanţiiu IŞJ au criticat, marţi, acţiunile de înscriere în clasa întâi, care în unele şcoli au fost deja finalizate. Horia Negrescu spune că vina aparţine şcolilor care au primit dosarele de înscriere a copiilor de clasa întâi.

Nu există copii înscrişi în momentul actual. Înscrierile încep atunci când vine perioada de înscriere. Şi această perioadă de înscriere anul acesta va fi începând cu 5 martie. Cei care s-au dus pe la şcoală şi au vorbit, nu mai spun cum au făcut de au obţinut prioritate, nu au decât să-şi ia prioritatea înapoi şi să se ducă acasă şi să vină pe 5 martie. Aceasta este o practică veche, iar anul acesta nu va fi aşa. Nu este făcută nicio înscriere. E făcută doar în mintea lor. Înscrierea aceasta se face electronic, ca la admitere, şi degeaba s-au dus înainte. Să-şi ia dosarele înapoi”, a precizat inspectorul general adjunct al IŞJ.

Reprezentanţii IŞJ susţin că înscrierea în clasa întâi şi în clasa pregătitoare se face în etape succesive. Astfel, între 5 şi 16 martie vor fi înscrişi copiii care solicită înscrierea la şcoala de circumscripţie. Etapa a doua începe de pe 20 şi se va încheia pe 27 martie, când vor fi înscrişi copiii care solicită înscrierea la o altă unitate şcoalară decât şcoala de circumscripţie, pe locurile rămase libere după ce au fost repartizaţi copiii în prima etapă.

Etapa a treia se desfăşoară între 23-25 aprilie şi sunt înscrişi copiii care au solicitat înscrierea la o altă şcoală decât şcoala de circumscripţie, dar nu au fost înmatriculaţi acolo din lipsă de locuri.

Etapa a patra are loc între 2 şi 9 mai, fiind asigurată înscrierea copiilor care nu au participat la etapele anterioare sau nu au fost înmatriculaţi din anumite motive.

One thought on “Înscrierile neoficiale făcute până acum în clasa I în şcolile botoşănene, anulate. Vezi calendarul oficial al înscrierilor

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Puteti afla care sunt strazile arondate fiecarei scoli?
    In apropierea domiciliului meu sunt 3 scoli,de ex.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *