Fimul „Culoarea sentimentelor” rulează la Cinema Unirea între 20 şi 26 ianuarie

culoarea sentimentelor1. Ora 13.00- Film pentru copii

2.Orele 15.00 şi 17.00- „O singură zi”
 
3. Ora 19.00- „Culoarea sentimentelor
 
Un premiu şi 4 nominalizări Globul de Aur 

 Regia: Tate Taylor

Cu: Bryce Dallas Howard, Emma Stone, Octavia Spencer, Viola Davis 

Gen film: dramă 

 “Culoarea sentimentelor” este o dramă emoţionantă, povestită cu umor şi speranţă,
despre prietenie, curaj şi mai ales despre puterea de a inspira schimbări sociale.  

Acţiunea se desfăşoară în Jackson, Mississippi, în anii ‘60. Povestea pune în scenă
relaţia care se construieşte între trei femei diferite, dar extraordinare, o
prietenie greu de imaginat, consolidată în jurul unui proiect editorial secret, care
încalcă normele sociale şi care le supune pe cele trei femei unui mare risc.

Eugenia “Skeeter” Phelan tocmai a absolvit colegiul şi redactează o rubrică de
sfaturi pentru îngrijirea casei într-un ziar local, ajutată de Aibileen, servitoarea
unei bune prietene. În scurt timp, tânăra jurnalistă porneşte un proiect clandestin,
inspirat de istoriile de viaţă ale lui Aibileen şi ale lui Minny Jackson, buna sa
prietenă, care se confruntă cu aceleaşi probleme. Cele trei femei împărtăşesc în
şoaptă poveştile lor, răstoarnă regulile sociale ale acelor timpuri şi se expun
astfel riscului de a fi marginalizate de societatea în care trăiesc.

Dezvăluirile şoptite, dar curajoase ale protagonistelor  se transformă astfel în
proiectul editorial care stă la baza unor schimbări sociale. În acest fel, cele trei
personaje îşi fac auzită vocea şi, în acelaşi timp, dezvăluie condiţia socială a
servitoarelor de culoare, un subiect tabu pentru acele timpuri.
 
Filmul are o distribuţie remarcabilă, Emma Stone (“Easy A”, “Zombieland”) joacă
rolul curajoasei Skeeter, Viola Davis, dublă câştigătoare a premiului Tony şi
nominalizată la Premiile Academiei (pentru “Doubt” şi “Eat, pray, love”) joacă rolul
puternicei Aibileen, iar vorbăreaţa Minny Jackson este interpretată de talentata
actriţă Octavia Spencer (“Dinner for Schmucks”, “Seven Pounds”).

Filmul este bazat pe romanul omonim, “The Help”, un bestseller lansat în 2009 şi
lăudat de critici, care a rămas în Topul “New York Times” al celor mai vândute cărţi
timp de 103 săptămâni. Romanul este în curs de publicare şi la noi, la  Editura
Univers şi va apărea pe piaţă, cel mai probabil, la finalul lunii noiembrie.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *