Săracii Botoşaniului vor fi tăiaţi de la ajutoarele sociale dacă nu-şi achită dările locale până la sfârşitul lunii

Sebastian Tocariu, directorul AJPIS
Sebastian Tocariu, directorul AJPIS

Beneficiarii alocaţiilor familiale, ajutoarelor sociale şi cei care primesc indemnizaţia pentru creşterea copilului trebuie să-şi achite impozitele şi taxele locale pe anul trecut până la 31 ianuarie, în caz contrar vor avea drepturile suspendate de la plată, a anunţat, joi, directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Sebastian Tocariu.

Sistarea drepturilor se va face pe un termen de cinci luni, iar în cazul în care beneficiarii amintiţi nu îşi plătesc dările locale în intervalul amintit, atunci sunt sistate total drepturile băneşti.

Ne aşteptăm să fie scoşi din plată. La indemnizaţie de creştere sperăm să nu fie, pentru că aici este vorba de oameni salariaţi, oameni care au avut venituri înainte şi apoi cuantumul indemnizaţiei fiind de 600 lei, într-un an de zile putea să pună deoparte bani pentru impozit. În schimb, să vedem partea cealaltă, la ajutorul social, unde sunt oameni săraci. Însă aici se poate face o discuţie la fiecare primărie în parte, se poate găsi o soluţie de eşalonare, dacă într-adevăr familia este într-o situaţie diferită„, a precizat Tocariu.

La nivelul judeţului Botoşani, aproape 12.000 de botoşăneni beneficiază de alocaţii de susţinere, 2.200 sunt beneficiari ai ajutorului social, iar aproape 3000 de botoşăneni primesc indemnizaţii de creştere a copilului.

Măsura respectivă se aplică de luna aceasta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *