Două persoane au ajuns la spital după ce o maşina a intrat într-o căruţă

ambulanta si bolnavO maşină a intrat, joi dimineaţă, într-o căruţă, pe drumul comunal care legă localitatea Rădeni de Frumuşica. Autoutilitara era condusă de un sucevean de 34 de ani nu a acordat prioritate, la o intersecţie cu un drum comunal, şi a izbit în plin căruţa. Trei persoane care se aflau în căruţă au suferit traumatisme, două dintre acestea fiind transportate la spital. Conducătorul căruţii, în vârstă de 39 de ani, a fost rănit grav.

“La locul accidentului, echipajul nostru de la Flămânzi a găsit o căruţă lovită de o maşină, cu trei victime care se aflau în căruţă. O victimă a refuzat transportul. Avea plăgi excoriate, stabilă hemodinamic, celelalte două fiind transportate la spital. Cele două persoane prezentau traumatisme cranio-cerebrale, unul şi traumatism toracic. Sunt stabili hemodinamic“, a precizat Daniela Amarande, medic Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

Şoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost negativ. El este cercetat de poliţişti pentru vătămare corporală din culpă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com