Gafă în lumea poeţilor! Câştigătorul Premiului de poezie Mihai Eminescu, deconspirat cu o săptămână înainte de decernarea trofeului

foto articol Horia GarbeaÎn ciuda încercărilor organizatorilor Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu de a păstra, până în ziua galei de decernare, secretul în privinţa câştigătorului trofeului, numele câştigătorului din acest an a devenit public. Şi asta pentru că unul dintre poeţi a făcut cunoscut numele celui care va primi Premiul naţional de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia.

Poetul Horia Gârbea a scris pe blogul personal un articol intitulat „Ioan Es. Pop şi Ion Mircea laureaţi pentru poezia lor„. În text se precizează foarte limpede că Ion Mircea va fi cel care va primi premiul care se acordă anual, pe 15 ianuarie, la Botoşani.

Îl felicit cu o mică anticipaţie şi pe Ion Mircea care, după toate probabilitățile, va primi tot pe 15 ianuarie, la Botoșani, Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”. Ion Mircea este de altfel autorul uneia dintre cele mai bune cărţi de poezie ale anului 2011: „Manuscrisul din insula Elefantina”, pare-se ignorat de juriul „Premiilor Cartea Anului”. Mai există posibilitatea ca juriul, aflînd despre evenimentul de la Botoşani, să se fi orientat în consecinţă„, scrie Gârbea.

Câştigătorul din acest an, Ion Mircea, este născut pe 1 septembrie 1947 în localitatea Sărmaș. Este poet și scriitor, unul dintre membrii fondatori ai grupării și publicației studențești de cultură „Echinox” apărută în 1968.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *