Şcolile botoşănene vor trebui să strângă cureaua în acest an

Scoala BuzieniReprezentanţii sindicatelor din învăţământ susţin că unităţile de învăţământ vor beneficia de mai puţine fonduri şi asta din cauză că, începând din acest an, se aplică costul standard pe elev, cost care este cu mult mai mic decât anul trecut. De asemenea, ca element de noutate,  din acest an se aplică şi costul standard pentru asigurarea cheltuielilor materiale.

Anul acesta, prin costul standard se asigură sume mult mai mici decât au beneficiat şcolile de la comunităţile locale până în acest an. Am discutat cu directori de şcoli care au pentru 2012 fond de 170.000 lei  pentru cheltuieli materiale, respectiv întreţinere, iluminat, iar anul trecut aveau asigurate peste 200.000 lei. Practic, este o diferenţă de peste 400 milioane lei vechi„, a precizat Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ Botoşani.

Acesta susţine că în şcoli există cheltuieli curente care nu pot fi diminuate şi cel mai probabil va fi nevoie şi de implicarea comunităţii locale pentru a suplimenta fondurile.

Cele mai mari probleme, spun sindicaliştii, vor exista la liceele vocaţionale, unde costul standard este subdimensionat şi nu va acoperi cheltuielile în şcoli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *