Un şofer de autocar din Tulcea, scandalagiu în autogara din Botoşani

Poliţia municipiului Botoşani a fost sesizată prin apel de urgenţă 112 cu privire la faptul că în zona unei autogări din municipiul Botoşani s-a comis o agresiune, pe fondul unui conflict spontan între două persoane.

La faţa locului a fost identificată victima agresiunii în persoana lui Toader Borş, de 57 ani, din municipiul Botoşani, bărbatul afirmând că a fost agresat  de către Marcel Armăsaru, de 28 ani, din judeţul Tulcea.

După comiterea agresiunii autorul a plecat de la faţa locului, urcându-se la volanul unui autocar pe care l-a condus spre peronul autogării.

După ce a fost oprit, poliţiştii i-au solicitat lui Marcel Armăsaru să prezinte  documentele autovehiculului condus şi să se supună testării cu aparatul etilotest şi recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, bărbatul refuzând toate aceste solicitări.

Şoferul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, în funcţie de poziţia procesuală a victimei agresiunii, se va proceda la încadrarea juridică a faptei reclamate prin apel de urgenţă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *