Procurorii au început urmărirea penală faţă de bărbatul care şi-a ucis cumnata

crima in garsoniera de la fostul camin ElectrocontactProcurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au dispus, vineri, începerea urmăririi penale în cazul bărbatului de 57 de ani care, în urmă cu trei zile, şi-a ucis cumnata. Petru Munteanu este acuzat de săvârşirea infraţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, după ce pe 20 decembrie, seara, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan, a lovit-o, în zona feţei, pe cumnata sa, de 61 de ani. Femeia a suferit mai multe leziuni, care au dus la deces.

De asemenea, bărbatul şi-a lovit puternic soţia, aflată şi ea în aceeaşi garsonieră din fostul cămin de nefamilişti Electrocontact din Zona industrială a municipiului Botoşani. Soţia acestuia se află, şi în prezent, internată în spital.

Ucigaşul este internat la Spitalul de psihiatrie, în vederea realizării unei expertize psihiatrice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *