Cinci poduri şi două drumuri, reparate după inundaţiile de anul trecut

inaugurare poduri HanestiCinci poduri și două porţiuni de drumuri județene care au fost calamitate în urma precipitațiilor abundente de anul trecut au fost refăcute în cadrul unui program derulat în comun de Consiliul Judeţean Botoșani, prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, și Ministerul Dezvoltării Regional. Valoarea totală a refacerilor de poduri și drumuri a costat 21 de milioane de lei, din care 400.000 de lei au fost asigurați de Ministerul Dezvoltarii.

Lucrările s-au terminat într-o lună și două săptămâni. Sunt mulţumit pentru că am terminat repede, mai alesă că pe aceste drumuri existau restricţii de tonaj”, a spus directorul DJDP, Romeo Caciuc.

Au fost refăcute podurile de la Șendriceni, Broscăuți, Codreni și două de la Hănești. La recepția lucrărilor de la Hănești, de pe DJ 294, au participat și vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Mihai Aroșoaie, primarul comunei Hănești, Costel Matei, dar și inspectorul sef adjunct al Inspectiei in Constructii, Cristian Achitei.

Pentru comuna Hăneşti sunt foarte importante aceste poduri. Anul trecut am avut parte de nişte inundaţii, când au fost ploile abundente şi aceste două poduri, având şi o vechime foarte mare, erau pe cale să se prăbuşească. Era în pericol traficul rutier, pentru că apropae nu se mai putea circula„, susţine primarul din Hăneşti, Costel Matei, care subliniază că drumul DJ 294, care face legătura dintre Hăneşti şi Manoleasa, este important pentru comunitatea locală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *