I-a rupt mâna poliţistului care l-a prins cu ţigări de contrabandă

masina politieCaz şocant în judeţul Botoşani. Un tânăr de 26 de ani i-a rupt mâna unui poliţist care tocmai îl prinsese cu ţigări de contrabandă în maşină. Evenimentul s-a produs, marţi seară, la Bucecea, în timpul unor controale de rutină efectuate de un echipaj de la Serviciul de ordine publică al oraşului Bucecea.

Cosmin Lucian Maxim, în vârstă de 26 de ani, conducea un VW Passat, pe drumul naţional care străbate Bucecea, iar la un moment dat în faţa sa a apărut un echipaj de Poliţie. El a oprit maşina, iar poliţiştii au văzut pe bancheta din spate doi saci cu ţigări.

De teamă să nu se aleagă cu dosar penal pentru contrabandă şi evaziune, Cosmin Lucian Maxim a încercat să mituiască poliţistul care i-a cerut actele, punând în paşaportul oferit la control 50 de lei. Agentul i-a atras atenţia şoferului să renunţe la oferirea de mită şi a continuat verificarea maşinii. În momentul în care a încercat să scoată unul dintre saci de pe banchetă, şoferul a izbit portiera de mai multe ori peste mâna omului legii, fracturându-i braţul.

În aceste împrejurări, agentul de poliţie a reuit totuşi să ridice din autoturism un sac ce conţinea cantitatea de 500 pachete de țigări, de provenienţă Ucraina, timp în care conducătorul auto a urcat la volan demarând cu viteză, în autoturism rămânând celălalt sac cu țigări.

În vederea depistării tânărului şi a autoturismului condus de acesta,  au fost imediat declansate activităţi poliţieneşti specifice, ocazie cu care, în jurul orei 21.00, pe raza localității Cucorăni, un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani – Biroul Rutier a identificat în trafic autoturismul condus de Ciprian Sidorof, de 31 ani, din municipiul Botoşani, care transporta pe bancheta din spate un sac ce conținea cantitatea de 240 pachete de țigări, de proveniență Ucraina.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la o eventuală legătură între cele două cauze,  Ciprian Sidorof, văr cu Maxim, a fost condus la sediul IPJ Botosani, unde cu ocazia cercetărilor efectuate de către poliţiştii din cadrul  Serviciului de Investigare a Fraudelor, s-a stabilit că între cei doi tineri există o relaţie de rudenie şi că Ciprian Sidorof, a primit cele 240 pachete de țigări de la Cosmin Lucian Maxim, după ce acesta din urmă a ultragiat polițistul si a reusit să fugă de la locul faptei.

Maxim s-a prezentat aseară, la ora 22.00, la sediul Poliției orasului Bucecea; el este cercetat de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor sub aspectul comiterii infracțiunilor de contrabandă si deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate corespunzător. De asemenea, el este acuzat de ultraj şi dare de mită, fiind reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *