Unele cazuri sunt de-a dreptul revoltătoare! Un tânăr de 17 ani din Botoșani a fost bătut, umilit, amenințat și șantaja de 11 indivizi care l-au dus într-un loc izolat. Doar unul dintre cei zece golani a fost reținut de polițiști.
„La data de 9 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiul Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj și influențarea declarațiilor”, au precizat oamenii legii.
Anchetatorii arată că acesta, împreună cu alți zece tineri, ar fi atras persoana vătămată, într-un loc izolat, unde, sub pretextul existenței unui conflict cu o anumită persoană, ar fi lovit-o, ar fi amenințat-o cu acte de violență și ar fi supus-o unor comportamente umilitoare, iar, ulterior, ar fi șantajat-o pentru a o determina să nu sesizeze poliția cu privire la cele întâmplate.
Toți tinerii implicați au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 6.600 de lei, pentru constituirea unui grup de mai multe persoane în scopul de a săvârși acțiuni ilicite, contrare ordinii și liniștii publice.
De asemenea, cercetările sunt continuate într-un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alte violențe complicitate la lovire sau alte violențe, arată oamenii legii.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia