Femeia de 48 de ani, din Botoșani, care a fost găsită ucisă în casa sa din Irlanda, își făcuse fotografii cu ochii vineți și cu urme de sânge pe haine. Imaginile au fost postate luni, puțin după miezul nopții, pe contul său de socializare. Un bărbat de 40 de ani a fost reținut de polițiști.
Botoşăneanca era logodită şi lucra într-o farmacie. Comunitatea locală este în stare de șoc după ce o româncă, identificată drept Loredana Morosanu, în vârstă de 48 de ani, a fost găsită moartă în această dimineață într-o locuință din Finglas.
Polițiștii irlandezi au intervenit în urma unei sesizări privind un incident pe Melville Terrace, în această dimineață, la scurt timp după ora 4:30, unde au descoperit trupul neînsuflețit al femeii. Trupul neînsufleţit a fost ridicat de la fața locului, iar zona a fost securizată pentru efectuarea unor cercetări criminalistice suplimentare. Autopsia urmează să aibă loc mâine. Se crede că femeia a avut parte de o moarte violentă.
Un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost arestat în această dimineață, în jurul orei 11:00, în legătură cu moartea femeii și se află în continuare în custodia poliției irlandeze. Din informațiile disponibile, Loredanu Morosanu locuia pe Melville Terrace de puțin timp și era originară din orașul Botoșani, România.
Potrivit profilurilor sale de pe rețelele sociale, femeia lucra la Hickey’s Pharmacy și era logodită, scrie observatornews.ro.
Consilierul local Conor Reddy, reprezentant al partidului People Before Profit, a declarat pentru The Journal că moartea Loredanei Morosanu „a readus la suprafață multă suferință” în rândul locuitorilor din zonă.
„În 2021, Jennifer Poole, o mamă a doi copii, în vârstă de 24 de ani, a fost ucisă foarte aproape de aici, pe Melville Drive. Așa că această tragedie readuce toate acele sentimente în rândul oamenilor din zonă, chiar și al celor care nu o cunoșteau personal pe această femeie”, a spus el.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia